Primul meu tatuaj

adelina 15 februarie 2016

Aveam alte articole programate, dată fiind lunga mea absență, dar nu mai aveam răbdare și chiar simțeam nevoia să scriu undeva despre primul meu tatuaj. Și unde altundeva aș fi putut să o fac dacă nu pe blog, care îmi este ca o mini-agendă?

Îmi doream de foarte mulți ani un tatuaj, însă mi-a luat ceva să mă hotărăsc asupra modelului și mereu parcă am așteptat momentul potrivit. Iar acum a sosit și zău că nu îmi puteam alege un moment mai potrivit: primul tatuaj, primul an de studenție, prima dată când locuiesc departe de ai mei, mutarea într-un oraș nou.. cu siguranță peste câțiva ani când îl voi privi, va trezi în mine multe amintiri.

Sunt atât de multe lucruri ce mă leagă de acest tatuaj, încât mă simt ca și cum aș fi exteriorizat o parte din mine. De fapt, cred că fiecare parte din exteriorul meu exteriorizează ceva din interiorul meu.

Probabil că în viitor îi voi adăuga mai multe detalii, dar pentru moment nu cred că aș fi putut alege ceva mai reprezentativ pentru un desen pe piele. Nu cred că aș fi putut să trec prin viață fără să îmi desenez pe undeva vreo carte. Iar în ceea ce privește cele două litere: sunt inițialele părinților mei.

Cred că cea mai frecventă întrebare pe care am primit-o a fost „Cât de tare te-a durut?”. Oh well, deși nu mă crede nimeni, nu m-a durut aproape deloc. Din câte m-am informat, zona aleasă de mine (omoplatul) este una dintre cele mai puțin dureroase, probabil că din acest motiv nu pot spune că m-a durut. Ar mai fi și faptul că  eram supermegaextra entuziasmată…:))

Fiind o zonă nu foarte ușor accesibilă, ai nevoie de puțin ajutor în zilele următoare în ceea ce privește spălatul și datul cu cremă, dar eu am cele mai bune colege de cameră din lume, așa că asta nu a fost o problemă. La aproximativ o lună de când îl am, m-am obișnuit să am singură grijă de el și pot spune că uneori uit că e acolo. 😀

Din punctul meu de vedere, contează foarte mult să alegi persoana potrivită. E important să te simți relaxat și în largul tău atunci când îți faci un tatuaj. Dacă sunteți din Timișoara și doriți o sugestie, eu vi-l recomand cu toată căldura pe Alex. He did a great job with me!


2 comments

  1. Și eu plănuiesc de mai bine de un an să îmi fac unul, însă vreau să exprime atât de multe lucruri, încât nu am găsit încă ideea care să le îmbine pe toate. Frumos tatuaj, oricum. 😀 Să-l porți sănătoasă.

Lasă un răspuns