Mi-ar plăcea să vorbească între ele gândurile noastre.
Ca să ne cunoaștem mai bine.
Sau ca să ne cunoaștem.
Acestea sunt primele rânduri care îți atrag atenția atunci când deschizi pagina de Facebook a Adinei Banea. O urmăresc pe Adina de ceva și am acceptat imediat provocarea de a vorbi despre blogul ei, mai ales că îmi era cerută o părere sinceră. Îmi plac provocările unde mi se cere părerea, chiar dacă asta înseamnă să critic.
În cazul Adinei însă, nu încape loc de critică. Am dat like paginii sale acum mai bine de o lună la recomandarea unui prieten comun, și pot spune că am fost impresionată de progresul ei. Într-o perioadă relativ scurtă de timp, a reușit să adune 6000 de oameni iubitori de frumos și de opinii sincere.
Probabil că îmi veți spune că acele aprecieri virtuale nu valorează nimic și că există mulți bloggeri care au mii de like-uri pe pagină. Probabil aveți dreptate, însă e suficient să privim felul în care cititorii ei interacționează cu ea pentru a ne convinge că Adina nu e doar un bloggeraș de duzină.
Cine este această Adina și de ce ar trebui să o cunoaștem ? Poate unora dintre voi vă pare cunoscută. Ei bine, dacă obișnuiți să vă uitați la TV, probabil că veți asocia vocea ei plăcută cu un ”Bună ziua și bine v-am găsit. Sunt Adina Banea și începând de astăz voi fi gazda emisiunii Bebe Tv în fiecare săptămână.”, emisiune menită să ofere sfaturi părințiilor în ceea ce privește buna creștere a odraslelor.
Să lăsăm însă pălăvrăgeala inutilă și să povestesc acum un pic despre blogul ei. Dacă e să mă întrebați pe mine, cred că cel mai ușor mod prin care putem ajunge să o cunoaștem pe Adina este prin intermediul blogului său. Pitch Me Now- by Adina Banea nu este doar un blog cu un titlu simpatic – după cum recunoaște și ea – Sunt Adina Banea. Și-mi place numele meu.
Cum putem observa chiar din primele secunde, articolele sale sunt împărțite în patru mari categorii:
- Un jurnal intim, în care povestioarele sunt împărțite pe capitole, lăsând cititorul să aștepte cu sufletul la gură următorul episod.
- Aspecte legate de viața de cuplu, unde ni se vorbeste despre fericire dar și alte etape, precum divorțul sau neînțelegerile.
- Dezvoltare personală, unde sunt dezbătute diverse aspecte ale vieții cotidiene și caracteristici umane. (She is not just pretty, she is also smart.)
- Last but not least, educația parentală (asta că tot vorbeam mai în sus de Bebe Tv). Cred că titlul este suficient de explicit pentru a vă face să vă dați seama de topicul articolelor din această categorie.
Oh well…ce as putea să vă mai spun? Rămân la părerea că cea mai bună modalitate de a te convinge de un lucru este să îl încerci tu, așa că vă invit să urmăriți și voi blogul Adinei Banea. După ce ați aruncat un ochi, reveniți cu un comentariu prin care să îmi spuneți ce impresie v-a lăsat.
Acest articol face parte din campania lansată de ebloguri împreună cu Adina Banea.
Bravo Adelina, bravo Adina, adică bravo fetelor, două bloguri şi două bloggeriţe care Merită Citit(e) !!! 🙂
Multumim
M-ai făcut curios să îi citesc și eu blogul.
Go ahead 😀
:), felicitari pentru treaba minunata care o faci. pupici
Merci. Pupici!
Mie, personal, mi-a placut blogul ei. Este vesel intr-un fel, plin de informatii interesante si structurat fain, pe categorii mari, care sa raspunda nevoilor ei.
Iti urez mult succes!
Asa e.
Super, bravo! :*
mi-a placut mult si articolul tau, si la o prima vedere rapida si blogul adinei. mult succes in continuare amandurora 🙂
Multumesc
Esti o fata minunata si ai un talent in a face pe oricine curios sa doreasca sa te cunoasca si sa descopere ceea ce tu exprimi prin intermediul acestui blog. Te apreciez foarte mult, pupici!
Merci. Te pup!
desi am analizat si eu blogul Adinei, tot am aflat aspecte care mie mi-au scapat! Felicitari si bafta, Adelina 🙂
Multumesc la fel.
Suna interesant, frumos articol!
Merci!
Adelina Buvulina care scrie foarte faaaain! Imi place sa-ti citesc „operele”. :*
Simonica Bombonicaa :*
Frumoase cuvinte, foarte probabil sa mai arunc cate un ochi pe acest blog
Foarte interesat blogul Adinei, o sa mai revin cu siguranta sa citesc articole de acolo.
Multa bafta!
Multumesc
Foarte frumos articolul tău ! Chiar m-ai făcut curioasa sa intru pe blogul ei.
Ma bucur sa aud asta.
Un articol foarte bine scris. vrei nu vrei.te face sa intrii pe blogul Adinei ! Mult succes in continuare la ‘;scris’ ,in aceeasi maniera ! 🙂
Multumesc!
Mi-a placut articolul tau. Astept sa vedem ce noutati va aduce Adina pe blogul ei.
Si eu 😀
Super!! Oricine poate vedea ca te pricepi. Am citit cu interes pana la capat si chiar sunt curioasa sa citesc si celalalt blog! Bravo, Adelina! :*
Ce complimente frumoase! Multumesc.
Am accesat și eu blogul Adinei, de mai multe ori chiar. E tare interesant, scrie bine. Per total îmi place. 🙂 P.S. Interesant review!
Thanks :*
:* :* :*
Interesant blogul Adinei, dar și articolul tãu bine scris m-a fãcut sã-i descopãr blogul. Mulțumim de recomandare. 🙂
Multumesc si eu de parere 😀
Interesant! O sa ma uit si eu pe blogul ei!
Buna decizie 😀
Suna interesant. Poate o sa arunc si eu o privire cand am ceva timp
🙂
Foarte interesant blogul Adinei Banea! O sa ii devin cititoare in curand 🙂
Lectura placuta!
Bravo …You are the best, Ade
:*
foarte interesant articolul. Cred ca m-a castigat drept fan .
Glad to hear that 😀
Are 6K de fani DEOCAMDATA 🙂 Sunt de parere ca avem ce invata/de unde ne inspira de orice persoana, d-apoi de la cineva cu 6K de fani. I-ai facut o prezentare frumoasa Adinei, bravo!
Merci!
Interesant articol, o sa urmaresc blogul Adinei de acum inainte 🙂 .. Felicitari Adelina! :*
Bravo Adelina :* tine-o tot asa
Bravo Ade :* !
Poate nu comentez eu la toate postările, dar îmi fac timp să le citesc, pentru că-s bune și de calitate! 🙂 Felicitări.
Thank you
felicitari!:*
excelent blog, tine-o tot asa!
Chiar m-ai facut curioasa sa-i citesc blogul, o sa arunc un ochi chiar acum! Dar sa stii ca si tu esti o bloggerita care merita citita, nu numai Adina! Tine-o tot asa, te pup :*
Felicitări!
M-ai facut curioasa sa-i citesc blogul 🙂
Adelina, ai un blog minunat si te urmaresc cu drag!
Tine-o tot asa!
Te pup!
http://www.andera.co.uk
Multumesc!
Intotdeauna realizezi ceea ce iti propui, si mai ales ai un talent impresionant de a implica numeroase persoana. Felicitari draga Ade!
Te pup!
Foarte interesant articolului, multumesc pentru recomandare.