19 lucruri despre mine

adelina 26 februarie 2015

Anul trecut dacă nu mă înșel am citit la Bianca pe blog o postare unde, cu ocazia aniversării sale de 24 de ani, Bia ne-a enumerat 24 de lucruri despre ea, lucruri ce probabil că mulți dintre noi nu le știam. Mi-a plăcut tare mult articolul și pentru că astăzi împlinesc 19 ani, m-am decis să scriu și eu unul.

Acestea sunt cele 19 lucruri despre mine ce probabil că mulți nu le știți:

  1. Sunt singură la părinți. Când eram micuță, îmi doream tare mult o surioară, însă acum a început să îmi placă acest statut de fille unique.
  2. Am 1, 60 m, deci sunt destul de micuță de statură, dar nu pot spune că mă complexează asta.
  3. Nu suport pepenele. Deloc! Îmi vine să înnebunesc când simt că cineva mestecă gumă cu aromă de pepene.
  4. Eu și prietena mea cea mai bună, Alexandra, ne cunoaștem încă de la grădiniță. Și da, încă ne mai suportăm.
  5. Deși nu mai am frați sau surori, din fericire am suficienți verișori și verișoare pe care pot spune sincer că îi consider a fi frații/surorile mele.
  6. Culoarea naturală a părului meu este șaten, însă mi se pare că roșcatul îmi definește mai bine personalitatea. Am pățit de multe ori să fiu întrebată ”Dar și culoarea ta naturală tot roșcat e?”
  7. Nu îmi place și nu mi-a plăcut niciodată fizica. Nu e de mirare că am ales un profil uman. Cu toate că îmi plăcea matematica…
  8. Când eram mică, my dream job era să devin vânzătoare. Credeam că dacă sunt vânzătoare, pot mânca pe gratis toate dulciurile din magazin.
  9. Iubesc toate florile, excepție făcând garoafele, însă le prefer sub formă de buchet decât în ghiveci.
  10. Visez (plănuiesc) să devin profesoară.
  11. Îmi plac foarte mult copiii.
  12. Mai nou, am descoperit că îmi place foarte mult să scriu scrisori.
  13. Nu sunt o mare iubitoare a sportului.
  14. Culoarea mea preferată este movul.
  15. Din punctul meu de vedere, cea mai frumoasă țară din punct de vedere al peisajelor (după România) este Italia. Cu siguranță aș revizita-o.
  16. Deși mi-ar fi greu să aleg o carte preferată, dacă ar trebui să aleg un autor preferat, probabil l-aș alege pe Eliade. Deși a fost un om ciudat, mă fascinează.
  17. Îmi place foarte mult să dorm la prânz, chiar dacă atunci când eram mică nu o făceam.
  18. Sunt Criminal Case addicted. Mă joc în fiecare zi. :))
  19. Last but not least: Știu că sună a clișeu și că probabil toți copiii o spun, dar… My parents are the best!

13 comments

  1. In primul rand, La multi ani! 19 ani… hm, long time(for me) 😀

    Apoi, in ceea ce priveste raspunsurile, parca simteam ca te cunosc si ca le stiu deja. Am eu o chestie a mea, citesc imediat omul.

  2. felicitari pt. pct 19 . In ceea ce priveste placutul copiilor te-as indruma spre gradinita cand copiii chiar sunt atragatori si nu trebuie sa fii cea care-i forteaza sa scrie 😀

Lasă un răspuns