Recenzie: Cum am omorât-o pe Diana

adelina 12 noiembrie 2014

M-am tot lăudat de mult cu această recenzie și iată că în sfârșit a sosit momentul să vă vorbesc despre ”Cum am omorăt-o pe Diana”. Probabil că ați auzit și voi de carte (cum? nu ai auzit de ea?? pai ce mai aștepți?!?).  Despre autoarea cărții, Ana Mușat, v-am mai povestit eu și pe Ebloguri la rubrica Un blogger pe zi și vă spuneam că e o fată tare faină, chiar dacă pe atunci nu am avut nici o tangență cu ea. Ce pot să spun? Intuiția feminină nu mă înșeală (aproape) niciodată.

Înainte să încep recenzia propriu-zisă, vreau să vă mai spun că blogul Anei l-am descoperit întâmplător acum mult timp (vreo 3 ani cred) și încă de pe atunci lucra la povestea Dianei. Posta ocazional capitole din ea, iar eu mereu reveneam cu interes pe blogul ei pentru a afla ce mai face Diana. Și în ziua de azi îmi place la fel de mult ca și atunci. Când am aflat că va apărea cartea, am fost foarte entuziasmată. Vă imaginați ce reacție am avut când am primit pe Facebook mesaj de la Ana! Să nu mai spun cu câtă nerăbdare am așteptat cartea. Dar gata cu poveștile! Să revenim la recenzia noastră.:)

Deși am citit cartea înainte de a fi o carte propriu-zisă, ci doar câteva capitole postate treptat în rubrica Cum am omorât-o pe Diana, vă spun sincer că atunci când am recitit-o m-am simțit ca și cum aș fi citit-o pentru prima dată. Am trăit fiecare emoție împreună cu personajele, iar finalul cărții m-a lăsat cu un sentiment de dor.

Nu am de gând să vă povestesc întreaga acțiune sau subiectul cărții, pentru că vreau să vă las să descoperiți singuri, însă vă pot spune ce impresii mi-a lăsat mie această carte.

Ce mi-a plăcut cel mai mult? Ei bine, pe lângă firul narativ unic (nu am mai citit niciunde ceva asemănător), m-a mai impresionat și vocabularul utilizat de Ana. Expresii încântătoare, metafore bine alese……să nu mai menționez că a folosit mărci ale oralității (motiv pentru care îl iubim pe Creangă), detaliu ce face ca textul să nu fie monoton.

Mi-a plăcut de asemenea și finalul, care nu doar că a fost surprinzător, însă a fost și un contrast bine creionat între Diana cea abătută de la începutul cărții și Diana de la sfârșitul cărții,  care se regăsește și renaște din propria cenușă precum Pasărea Phoenix.

Nu cred că aș putea găsi ceva ce să nu îmi fi plăcut la această carte, excepție făcând poate puținele greșeli de tipografie. Acest lucru nu a afectat însă calitatea poveștii.

Acestea fiind spuse, Cum am omorât-o pe Diana nu este doar o carte a cărei acțiune te ține cu sufletul la gură, ci este o carte atât de bine scrisă, încât nu e nevoie să îți placă subiectul ei pentru a o îndrăgi. Mă simt norocoasă să dețin un exemplar cu autograful autoarei.

Dacă doriți și voi un exemplar, îl puteți comanda de aici și o puteți cunoaște pe Ana pe data de 23 Noiembrie când va avea loc lansarea cărții.

 

 


9 comments

  1. Pe Ana am „citit-o” prima data acum vreo 2 ani si am revenit cu drag. E genul de om deschis care spune lucrurilor pe nume. E haioasa si cam timida pentru cat talent are.

    Abia astept sa ii citesc cartea, am avut tone de cheltuieli neprevazute, dar nu ma las pana nu o cunosc si pe Diana 🙂

Lasă un răspuns