De ce îl iubim pe……..(partea V)

adelina 24 ianuarie 2014

 

Cred că toți sunteți de acord că cea mai frumoasă etapă din viața unui om este copilăria. Copilăria înseamnă inocență, zâmbete și nu în ultimul rând, IMAGINAȚIE. Și ce altceva ne-ar putea stârni imaginația, dacă nu poveștile de calitate, scrise cu dragoste pentru copii? Cum am putea să nu îi iubim pe cei ce ne-au colorat copilăria?

Și pentru că, eu cel puțin, nu mi-aș putea imagina copilăria fără „Rățușca cea urâtă” și „Mica sirenă”, am decis ca acest articol să îi fie dedicat lui Hans Christian Andersen.

Deși nu a avut o copilărie fericită, fiind nevoit să se întrețină singur după moartea tatălui său, acesta a găsit în el puterea, curajul și ambiția, și ne-a oferit peste 150 de povești pentru copii, traduse în zeci de limbi. El a numit povestea ”Rățușca cea urâtă” ca fiind bibliografia sa.

El ne-a învățat despre efectele negative ale narcisismului și despre faptul că nu haina îl face pe om, în ”Hainele cele noi ale împăratului”. Nu trebuie să ne lăsăm păcăliți de aparențe, precum împăratul.

H. Chr. Andersen ne-a oferit și o lecție despre iubire,  unde dragostea dintre ”Soldățelul de plumb” și frumoasa dansatoare s-a dovedit a fi nemărginită, reușind să dăinuiasca și după moarte.

A reușit să ne sensibilizeze când ne-a povestit despre ”Fetița cu chibriturile”. Ne-a învățat totodata să fim recunoscători pentru tot ce avem, și să apreciem mai mult lucrurile din jurul nostru.

Ne-a demonstrat că adevărul și bunătatea vor birui întotdeauna, iar ajutorul poate veni din surse neașteptate, poate chiar din partea unui bob de mazăre.

Acestea fiind spuse, îl iubim pe Hans Christian Andersen pentru că ne-a condimentat copilăria cu amintiri frumoase și lecții de viață importante.


Lasă un răspuns