Cărţi care mi-au marcat copilăria

adelina 7 decembrie 2013

 

Când eram mică, mama obişnuia să îmi citească o grămadă de poveşti. Tocmai de aceea, eu am învăţat să citesc cu mult timp înainte să încep clasa I. Eram curioasă, doream să ştiu cât mai multe, şi adoram să le citesc poveşti păpuşilor, animăluţelor din curtea bunicii şi jucăriilor mele de pluş. Eram ferm convinsă că Iepurilă mă ascultă cu mare atenţie.

Nu reţin exact care a fost chiar prima carte citită, dar îmi amitesc care au fost printre primele. Îmi amintesc cum le citeam puilor de găină ”Răţuşca cea urâtă”.

La sfârşitul clasei I, am primit ca premiu de la doamna învăţătoare două cărţi cu poveşti. Una dintre ele, era ”Din lumea celor care nu cuvântă” de Emil Gârleanu, şi nu mai reţin exact dacă am citit toate poveştile din ea. În schimb, poveştile din cea de a doua carte, le-am tot citit şi recitit, până când le ştiam pe de rost. Prima poveste din acea cărticică era ”Prinţul fericit” de Oscar Wilde. A fost o poveste emoţionantă şi reţin că m-a întristat foarte tare. Pe aceasta nu am mai recitit-o. La fel şi ”Privighetoarea şi trandafirul”, la care efectiv am izbucnit în lacrimi. Următoarea a fost ”Uriaşul cel egoist”, pe care am recitit-o de nenumărate ori. Acum că stau să mă gândesc, cred că o voi reciti din nou mai târziu. 😀

Nu mai reţin exact care erau următoarele poveşti, dar printre preferatele mele au fost ”Rapunzel” şi ”Lebedele sălbatice” de Hans Christian Andersen. Ţin minte că mă amuzam copios când citeam ” Hainele cele noi ale împăratului”. Acum că stau bine să mă gândesc, eram o fană înfocată a lui Hans Christian Andersen.

Şi bineînţeles, nu puteau lipsi clasicele ”Capra cu trei iezi”, ”Albă ca zăpada” şi ”Scufiţa Roşie”.

Poveştile pe care le citim când suntem mici sunt întotdeauna magice. Nu neapărat pentru că au o acţiune extraordinară, ci pentru faptul că noi le percepem ca fiind extraordinare. Imaginaţia noastră face ca acele personaje să prindă viaţă, iar poveştile respective să pară reale.


Lasă un răspuns